17.08.1872 – 03.09.1950
Programul Karmic: 12-19-7 –RAZBOINIC, LUPTATOR NESTIUTOR
”Eu nu lucrez pentru gloria mea personală, ci lucrez pentru gloria geniului uman” -Traian Vuia
Traian Vuia s-a născut în satul Surducul Mic (com. Bujoru, jud. Timiș) la 17 august 1872, fiind fiul preotului Simeon Popescu, născut din relația cu Ana Vuia, fiică de preot și nepoată a protopopului din Lipova. Legătura acestora nu a putut fi oficializată din cauza faptului că, potrivit canoanelor bisericii ortodoxe, preoții văduvi nu puteau să se căsătorească a doua oară. Simeon Popescu, preot văduv și Ana Vuia au avut trei copii (Elena, Traian și Ghizela), care au fost crescuți întocmai ca niște copii legitimi. Acesta este și motivul pentru care în anii de școală Traian a fost înscris în cataloage și în foile matricole cu numele de Traian Popescu.
A urmat studiile primare în localitatea natală și la Făget, apoi, între anii 1884 -1892, a urmat Liceul Romano-Catolic din Lugoj – pe care l-a absolvit cu calificativul „eminent” – , perioadă în care a petrecut mult timp în casa familiei lui Coriolan Brediceanu, care-l va sprijini şi mai târziu în cariera sa. Elevul Vuia dovedește încă din cursurile primare, și apoi secundare, o atracție irezistibilă și o predilecție pentru mecanica aplicată și de fizică. La zece ani asistă la primele manifestări cu caracter aviatic, dezvoltând o pasiune pentru zmeie și studiază atent detaliile funcționării lor încă din gimnaziu. Ajuns la liceu, Vuia își însușește noțiuni de fizică și mecanică și nu se mai mulțumește să construiască zmeie, ci va cerceta temeinic fenomenele ce se pot întâmpla în jurul aparatului, ce forțe acționează la lansarea și menținerea lui în aer, ce condiții trebuiie îndeplinite pentru starea de echilibru. Voia să înțeleagă zborul și, mai ales, voia să ghideze zborul după propriul său gând.
După bacalaureat, în anul 1982, Vuia s-a înscris la Politehnica din Budapesta. A urmat pentru un an cursurile Politehnicii, secția mecanică, la seral. Neavând susținere financiară, se înscrie la Facultatea de Drept și face practica în diverse birouri de avocatură din Banat pentru a-și putea asigura mijloacele de trai. Chiar dacă Dreptul era departe de adevăratele lui aspirații și aptitudini, în anul 1901, Vuia obţine doctoratul în Științe Juridice cu teza: „Militarism și industrialism, regimul de Status și contractus”. Concomitent cu studiile juridice își continuase munca de cercetare în domeniul zborului.
După absolvire, revine la Lugoj, unde va continua să studieze zborul și începe să lucreze la primul prototip al unui aparat, pe care-l numește aeroplan-automobil. Însă intervin din nou lipsurile financiare. În iulie 1902, Vuia decide să plece la Paris, pentru a-şi îndeplini visul aducând în bagajele sale proiectul unui original „aeroplan-automobil”, conceput în perioada studenției, și macheta aferentă, realizată pe parcursul ultimelor douăsprezece luni.
În toţi anii în care a cercetat şi a realizat primul prototip de maşină zburătoare autopropulsată, Traian Vuia a avut parte de foarte mult scepticism din partea societății, asupra ideii că o mașină cu o densitate mai mare decât cea a aerului ar putea zbura şi, drept consecinţă, nici sprijinul financiar pentru proiectul său nu a fost simplu de obţinut.
La Paris, Traian Vuia l-a întâlnit pe Victor Tatin – un teoretician care construise în anul 1879 un model experimental de aeroplan, care devine interesat de proiect după ce îi sunt prezentate datele, însă concluzionează că nu va putea fi găsit un motor adecvat și iar obiectul zburător va rămâne instabil. Vuia nu renunţă, va continua să cerecteze asupra proiectului – inclusiv cu susţinereea financiară, de acasă, a mentorului său Coriolan Brediceanu -, şi îl trimite, la începutul anului 1903, inclusiv Academiei de Științe de la Paris, care însă îi respinge cu menţiunea: „…prea utopic … Problema zborului cu un aparat care cântărește mai mult decât aerul nu poate fi rezolvată și nu este decât un vis”.
Astfel, Traian Vuia a fost primul om din lume care, în memoriul său, ca şi în toate studiile şi lucrările sale, a definit fără echivoc ceea ce trebuie să se înţeleagă prin soluţionarea completă a zborului: realizarea unui aparat de zbor, prevăzut cu un motor care, acţionând o elice tractivă, să facă aparatul să se dezlipească de pământ numai prin mijloace proprii şi – în acelaşi timp – aparatul să poată fi dirijat, prin acţiunea pilotului, în orice direcţie.
Este de menţionat faptul că memoriul a fost înaintat Academiei de ştiinţe cu două luni înainte de a fi cunoscute în Europa rezultatele la care ajunseseră în America fraţii Wright care reuşiseră în acelaşi an să zboare cu un aparat mai greu decât aerul – însă Aeroplanul Wright nu a decolat cu mijloacele proprii, trebuind să fie catapultat.
Desigur Vuia nu abandonează ideea sa, şi va cere şi obţine – la 17 august 1903 – un brevet pentru un aeroplan automobil, brevet care va fi publicat la 16 octombrie 1903.
Programul Karmic 12-19-7 al Războinicului, al luptătorului neștiutor, transmite că într-una dintre viețile trecute, a fost un luptător investit cu autoritate și recunoscut pentru forța și loialitatea lui, luptând pentru o cauză pe care a considerat-o dreaptă, fără să cerceteze dincolo de fațada aparentă a conflictului. Posibil a fost pus în situația de a apăra o singură tabără, fără să contempleze complexitatea situației sau să recunoască perspectiva celeilalte părți. Provocând suferință, distrugere și moarte, totuși nu a fost răutatea cea care l-a condus, ci ignoranța față de întregul tablou. Spiritul de luptător a fost nobil, dar direcția sa a fost condusă de o perspectivă parțială. Această datorie karmică poartă în ea o lecție adâncă despre discernământ, o lecție a poziției și a influenței personale. În această viață, sufletul lui a fost chemat să învețe că adevărul nu stă niciodată într-o singură tabără și că forța reală nu constă în a învinge, ci în a uni.
Manifestarea umbrei tiparului său karmic a fost munca excesivă, ceea i-a adus momente de epuizare și traseul destinului care deseori l-a plasat în contexte de conflict si opoziție, probleme financiare, pus in centrul unor lupte de interese, tensiuni subtile, dispute de idei, însă a integrat lecția transmisă de programul karmic, aceea de ”a trăi dincolo de tine pentru ceva mai mare decât tine”.
Energia Arhetipului 12 Spânzuratul-Sacrificiul conștient a fost manifestată în lumină, acțiunile din întreaga sa viață servind scopului măreț de a contribui la progresul științei și a tehnicii într-un mod concret, renunțând la confortul material pe care l-ar fi putut dobândi ca doctor în științe juridice, în favoarea unei munci asidue pentru progresul omenirii fără recompense financiare. Astfel, energia Arhetipului 17 Liderului vizionar l-a susținut în perseverența sa și în modul în care și-a păstrat claritatea realității. Totodată, manifestarea Arhetipului 7 Carul-Cuceritorul care reprezintă mintea superioară, gândirea la un nivel înalt, echilibrată între minte și realitate, a fost trăită de asemenea în pozitiv.
Din puținele însemnări existente din mărturiile celor care i-au fost apropiați, reiese că în copilăria timpurie Traian Vuia a fost un copil bolnăvicios, liniștit, cu preocupări atipice vârstei lui, cu atracție spre proiecte mărețe. În adolescență și maturitate s-a manifestat ca o persoană echilibrată, responsabilă și muncitoare, construindu-și meticulos calea spre realizarea menirii sale.
Alegând să trăiască în lumină, Vuia devine conștient de inspirația divină, de creativitate, de renașterea speranței, și reconectarea cu divinul, susținut în subtil în această reconectare și de mediul familial de care acesta a avut parte în copilăria timpurie. Lumina lui vie, manifestată ca un canal deschis către cer, un vizionar care nu doar visează ci materializează, avea să se manifeste pe parcursul întregii sale vieți. ” Să nu uitaţi, că toţi care au aflat ceva în diferitele domenii ale progresului tehnic, nu au nici un merit. Dumnezeu le-a dat mintea, nu ei au făcut-o; ar trebui să fim mai modeşti…”
Din hotărârile pe care le-a luat cu privire la direcția vieții lui, reiese că avea canalul intuiției deschis, marcat de Arhetipul 8 Forța, care reprezintă puterea interioară liniștită, stăpânirea instinctelor și capacitatea de a acționa dintr-un cadru stabil, fără a se lăsa absorbit de impulsuri sau emoții reactive. Este energia calmului în mijlocul haosului, a blândeții care nu cedează și a curajului care nu are nevoie să fie zgomotos. Prin perseverența cu care și-a continuat cercetările, revenind la visul său, denotă că a intrat în lupta vieții plasându-se în centrul adevărului său, dovedind o conștiință trează. ”Eu nu lucrez pentru gloria mea personală, ci lucrez pentru gloria geniului uman”
Astfel, a devenit un exemplu de prezență conștientă și de autoritate calmă. Lua decizii dintr-un loc de echilibru, nu din reactivitate, folosindu-și forța interioară pentru a construi. Se baza pe propria putere, nu pentru a o demonstra, ci pentru a o pune în slujba unui bine real având un optimism stabil. In relație cu canalul de manifestare si cel al intuiției, experiența lui de viață a fost marcată de Arhetipul 18 Luna- Calatorul interior, ca angajamentele nerezolvate, confruntându-se cu probleme financiare în realizarea visului său și pentru care a cerut ajutor și susținere, doar puținelor persoane foarte apropiate, fiind modest, smerit și retras social.
Către finalul anului 1904, Traian Vuia va începe construirea unui motor, tot o invenție personală şi tot atunci va obține un brevet pentru această invenție în Marea Britanie. Neputându-şi permite să achiziţioneze un motor ultrauşor, Vuia s-a resemnat să inventeze un motor cu acid carbonic comprimat, care avea avantajul ca era simplu şi putin costisitor, însă, acesta nu a putut fi pus la punct, servind doar pentru demonstraţii, fiindcă timpul său de funcţionare era de aproximativ trei minute.
În februarie 1905, întreaga parte mecanică a prototipului este terminată, iar după montarea motorului, aparatul este finalizat în decembrie 1905, ia numele de „Vuia I”, sau „Liliacul”, aluzie la forma maşinii zburătoare. Maşina avea o greutate totală de 250 kg, o suprafață de susținere de 14 m² și un motor de 20 CP, iar la primele teste, desfăşurate la finalul anului 1905, aparatul va fi folosit ca un automobil, cu aripile demontate, pentru ca autorul să deprindă abilităţi practice în manevrarea lui.
Aparatul era un monoplan – trebuie spus că aproape toate încercarile în acea vreme se faceau cu avioane biplane, Louis Blériot (1872-1937) urmând exemplul lui Vuia, un an mai tîrziu – , avea aripile repliabile, asemănătoare unui evantai, fiind purtate pe un cvadriciclu cu roţi pneumatice, care avea rol de tren de decolare şi aterizare. Întreaga construcţie era metalică din tuburi de oţel, îmbinate prin manşoane, iar aripa era din pânză de in impregnată. O altă noutate a acestui aeroplan era reprezentată de utilizarea unei singure elice, spre deosebire de celelalte aparate contemporane, care foloseau două elice contrarotative. Aeroplanul nu avea însă nici profundor, nici ampenaj stabilizator.
La 18 martie 1906, la Montesson, lângă Paris, aparatul Vuia I a zburat pentru prima dată, după o accelerație pe parcursul a 50 de metri, aparatul s-a ridicat la o înălțime de circa un metru de sol, a zburat astfel aproximativ 12 metri, apoi avionul a aterizat, fiind deteriorat după ciocnirea cu un copac. S-a dovedit că aparatul conceput de Vuia avea stabilitatea longitudinală precară, iar forţa motrice era total insuficientă. Presa vremii din întreaga lume nota atunci că Vuia este primul om care a zburat cu un aparat mai greu decât aerul, echipat cu sisteme proprii de decolare, propulsie și aterizare, a decolat de pe o suprafață plată, folosind numai mijloace proprii, fără „ajutor extern”. În egală măsură, au existat şi multe critici asupra evenimentului, iar unele continuă şi în prezent.
După ce avionul a fost reparat şi modificat, Traian Vuia a mai realizat două zboruri, în 12 şi 19 august 1906.
După perfecţionarea primului model, s-a obţinut aeroplanul “Vuia 1 bis“, cu următoarele caracteristici: anvergură 8,70 metri, profunzimea aripilor 2,40 metri, suprafaţa portantă – 23 metri pătraţi, greutatea 275 de kilograme, incidenţa aripilor reglabilă numai la sol, nu şi în timpul zborului. Cu acest aeroplan, Vuia a efectuat pe câmpul de la Issy les Moulineaux două zboruri publice. Ulterior a fost construit un aeroplan nou, dotat cu un motor Antoinette pe benzină, cu opt cilindri în V, răciţi cu apă, de 25 CP, creaţia inginerului Léon Levavasseur. În anul 1917, Traian Vuia inventa torpila aeriană.
După evenimentul excepţional al primului său zbor, Vuia va continua şi pentru restul vieţii să cerceteze în domeniile în care a fost pasionat, el brevetând, spre exemplu, în colaborare cu Marcel Yvonneau, două elicoptere, în anii 1918 şi 1922. Cele două aparate, aveau mai multe rotoare de sustentaţie, cu axe separate, primul model era acţionat prin forţa musculară, iar cel de-al doilea era dotat cu un motor Anzzani, de 16 CP, cântărind în total 190 kg. Ambele elicoptere au fost experimentate la Juvissy, nu de către Vuia, şi s-au ridicat de la sol.
În anul 1922, Traian Vuia a scris un articol pentru revista „Orizontul” intitulat „Zborul vertical”, expunând clar problema elicopterului şi studiului acestui sistem de zbor, în care se puneau mari speranţe, în vederea înlăturării neajunsurilor provocate de accidentele de avion. Părerile lui Vuia – în dezacord cu cele existente în acele timpuri -, cu privire la randamentul elicelor portabile, la obţinerea simultană a susţinerii şi a deplasării, precum şi la rezultatele practice pe care le-a obţinut, au fost privite la început cu neîncredere de specialişti. Aceştia considerau o utopie realizarea zborului vertical.
Inventatorul scria în articolul menţionat: „Având în vedere uriaşele sforţări ce se fac pretutindeni şi sacrificiile imense pentru realizare, putem preciza cu certitudine că soluţionarea problemei este iminentă şi ne va aduce mari surprize, care unora nici prin vis nu le-ar trece”.
În anul 1923, Vuia a susţinut o conferinţă pe tema elicopterelor, la Societatea Franceză de Navigaţie Aeriană, iar în anul 1925, inventa un generator de abur, cu variantele de joasă şi înaltă presiune, cu o îndelungă utilizare în construcţia centralelor termice.
În 1938 s-a dovedit definitiv şi s-a demonstrat în mod practic că Vuia a avut dreptate. Cele susţinute de el cu tărie, ideile sale clare şi precise, rod al geniului său creator au fost luate drept bază la realizarea problemei zborului vertical, iar până şi concepţiile actuale în materie de construcţie a elicopterului nu diferă de cele ale lui Traian Vuia, de previziunile ilustrului inventator. La 27 mai 1946, Traian Vuia a fost ales membru de onoare al Academiei Române.
Traian Vuia a avut şi o importantă activitate politică, era un poliglot, vorbea maghiara, gemana, italiana, română, franceză, știa latina, engleză, prin studiile și gândirea lui, prin implicarea politică sub președinția lui, la 7 aprilie 1918, s-a înființat, la Paris, „Comitetul național al românilor din Transilvania și Bucovina”, care a militat pentru dobândirea independenței Transilvaniei și Unirea cu România. În cadrul aceluiaşi Comitet, a organizat la Paris aniversarea a 70 de ani de la revoluția din 1848. Este referent în delegația română de la Conferința de Pace de la Paris. Are legături strânse și cu mișcarea socialistă
În timpul studenţiei, Traian Vuia a activat şi în cadrul Societăţii ”Petru Maior” a studenţilor români din Budapesta, ţinând conferinţe în domeniul tehnicii şi al filosofiei.
În timpul primului război mondial, Traian Vuia a lucrat pentru armata franceză, în cadrul Serviciului de invenţii, contribuind la perfecţionarea aviaţiei militare aliate. A redactat mai multe manifeste destinate soldaţilor de naţionalitate română, cehă, slovacă, sârbă etc. din rândul armatei austro-ungare
La 4 august 1919, Traian Vuia a fost inițiat în loja masonică pariziană „Ernest Renan”, împreună cu Alexandru Vaida-Voievod și cu ceilalți membri ai delegației române participanți la Conferința de Pace de la Paris. Să amintim şi că, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Vuia a făcut parte din mişcarea de rezistenţă din Franţa şi a fost ales preşedinte al primului comitet legal al „Frontului Naţional Român”, unde a depus o muncă asiduă şi a publicat o serie de articole în „La Roumanie Libre”.
Sub influența Arhetipului 9 Hierofantul – Mentorul Spiritual, putem afirma că Traian Vuia avea forța naturală de a-și urmări obiectivele, de a depăși obstacolele și de a transforma voința într-o forță de acțiune coerentă, fiind totodată uman în adevăr și smerenie.
Totodată, purta în el energia cuceritorului, a celui care înaintează cu hotărâre, direcție și putere interioară, caracteristica Arhetipului 7 Carul care îi marchează Calea Vieții.
Astfel, și-a îndeplinit sarcina personală și cea spirituală devenind un model al generațiilor următoare în ceea ce privește perseverența, puterea lui interioară, smerenia și bucuria cu care muncea pentru împlinirea visului său, cu o forță conștientă, autenticitate și transfigurare provenită din energia Arhetipului 15 Diavolul-Provocatorul, manifestată în lumină venind în această lume cu o energie intensă, arzătoare, capabilă să transforme prin pasiune și confruntare interioară.
În plan spiritual, energia Arhetipului 15 Diavolul-Provocatorul îl ajută să transceadă iluzia separării și să învețe arta transmutării: cum să convertească plăcerea în sacrament, dorința în dăruire, și puterea în slujirea binelui omenirii.
După terminarea Primului Război Mondial, Vuia a călătorit în România de două ori, în anul 1932 şi în anul 1934, însă abia după terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial se va întoarce definitiv din Franţa în România. În anul 1950, Traian Vuia, fiind grav bolnav și neavând pe nimeni în Franța, se reîntoarce în România, la insistențele premierului României de la acea vreme dr. Petru Groza, având asigurate costurile cazării și îngrijirii de Statul Român.
La 3 septembrie 1950, Traian Vuia a plecat la Domnul, la vârsta de 78 de ani, la București, găsindu-şi odihna veşnică la cimitirul Bellu.
Concluzionând, putem observa ca mesajul transmis de acest tipar karmic este evident:
-Nu trebuie să repeți vechile conflicte pentru a-ți arăta puterea
-Poți construi în loc să cucerești
-Poți aprinde în loc să arzi
-Poți conduce prin prezență, nu prin forță
“Lăsaţi orice preamărire a mea. Să nu uitaţi, că toţi care au aflat ceva în diferitele domenii ale progresului tehnic, nu au nici un merit. Dumnezeu le-a dat mintea, nu ei au făcut-o; ar trebui să fim mai modeşti, fălindu-se cu ce au făcut, fac, cum zice Biblia, ca ciocanul care se laudă, că el sculptă piatra. Când omul descoperă ceva, nu este permis să aibă un motiv de orgoliu, ci de smerenie. Creatorul a creat Universul în mod direct şi a creat pe om, care, instrument făcut de El, execută tot ce cunoaştem şi ştim în ştiinţă, artă, tehnică etc. Din nepriceperea sau uitarea noastră a acestui adevăr provin toate păcatele noastre.” – Traian Vuia
