01.01.1897 – 20.05.1988
Programul Karmic: 9-9-18, VRAJITOR, CUNOASTERE MAGICA, SACRIFICIU MAGIC
Născută într-o zi de 1 ianuarie 1897, mezina familiei Aslan, Ana, avea să devină prima femeie din România care a adus o contribuție semnificativă în dezvoltarea gerontologiei în țara noastră. De asemenea dânsa a evidențiat importanța procainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă, aplicând-o pe scară largă în clinica de geriatrie, denumită GEROVITAL.
Programul karmic al Anei Aslan 9-18-9, Sacrificiul magic, afectat de influențe magice, ne-o descrie pe Ana ca având, într-una din viețile trecute, o atracție puternică, dar fără voia ei, într-un câmp cu influiențe magice sau psihice foarte puternice.
Datoria karmică a Anei Aslan, ne duce în zona în care remarcăm posibilitatea ca ea, să fi devenit victima unui ritual ocult ori a voinței unui om cu puteri ascunse. De la acel moment, lucrurile au început să se destrame treptat în viața Anei Aslan– direcția s-a pierdut, alegerile s-au denaturat, și parcursul sufletului a fost deviat.
Acea experiență nu a fost întâmplătoare. Ea a lăsat urme adânci în câmpul ei subtil, aducând o rană invizibilă: frica profundă de a fi din nou controlată, influențată, subjugată. Și poate cea mai mare durere a fost că nu a realizat din timp ce i se întâmplă. Deși intuiția a avertizat-o, lipsa de încredere în propria percepție și în semnalele lumii nevăzute a făcut-o să ignore pericolul. În cele din urmă, conștientizarea a venit – însă prea târziu pentru a schimba cursul.
Această datorie karmică nu este despre vină, ci despre lecția puterii interioare pierdute. A experimentat ce înseamnă să fii manipulat subtil și a învățat, prin suferință, cât de important este discernământul între real și iluzoriu, între control și libertate. Acum, în această viață, a venit cu o misiune profundă: să recâștige încrederea în propriul suflet, să discearnă influențele externe și să învețe să își apere energia fără să respingă viața.
Acest lucru îl putem vedea în faptul că încă de la o vârstă fragedă începe să își impună punctul de vedere recurgând la lucruri extreme.
Astfel, când ea avea 13 ani, tătăl Mărgărint Aslan decedează după o grea suferință. Moartea tatălui, preocuparea de a înțelege bătrânețea și de a găsi o modalitate de a inversa cursul vieții, au determinat-o să fie interesată ulterior de gerontologie (Mărgărint Aslan avea 54 de ani la nașterea Anei).
Inițial Ana și-a dorit profesia de pilot, fiind o mare admiratoare a zborurilor lui Aurel Vlaicu (a și zburat cu un aparat de tip Bristol-Coandă alături de pilotul Andrei Popovici), însă după ce a studiat anatomia în clasa a VIII-a a dorit să devină medic, o meserie care nu era considerată în acea vreme potrivită pentru o femeie. Pentru a-și convinge familia care se opunea, a refuzat să mănânce trei zile. Începe studiile la Universitatea din București în anul 1915, finalizându-le în anul 1922. Pe parcursul studiilor, pentru a se putea întreține, lucrează în paralel în spitale.
Programul karmic din viața prezentă ne arată o Ana Aslan ca având o permanentă frică de a fi influențată, manipulată sau controlată, acestea conducând-o la multe dintre alegerile făcute de-a lungul vieții.
Astfel,în timpul Primului Război Mondial, mobilizată ca studentă la Iași, a îngrijit bolnavi în spitalele militare, la Secția de boli contagioase și apoi în Secția de chirurgie, unde lucrează cu Toma Ionescu, întemeietorul școlii de chirurgie din România. În 1919 se întoarce în București, unde are privilegiul de a lucra cu profesorul Gheorghe Marinescu, fondatorul școlii românești de neurologie. La examenul pentru postul de medic intern ocupă primul loc din lista cu 32 de concurenți. După absolvirea facultății, în 1922, este numită preparator la Clinica II din București, condusă de Daniel Danielopolu. Timp de doi ani, sub îndrumarea acestuia, finalizează lucrarea de doctorat cu titlul „Cercetări asupra inervației vazomotoare, la om”.
Chiar și fără o justificare clară, a evitat cu încăpățânare orice formă de autoritate subtilă: psihologi, terapeuți, astrologi, numerologi, lideri spirituali, organizații care promovează dezvoltarea personală. S-a protejat cu suspiciune, dar această protecție nu a fost una sănătoasă, ci un zid care a izolat-o. În spatele acestei apărări rigide s-a ascuns o rană nevindecată și un conflict interior între dorința de cunoaștere și teama de a fi păcălită din nou.
Ana Aslan, deși era un bun terapeut, o mare parte dintre pacienți evitau să o solicite deoarece erau obișnuiți să fie consultați de bărbați.
Această frică a făcut-o să încetinească ritmul dezvoltării. În loc să integreze înțelepciunea deja validată de generații, a simțit nevoia să verifice totul, să reconstruiască fiecare idee de la zero, să conteste chiar și descoperirile clare și universal recunoscute. Și-a asumat un drum mai greu, în care fiecare pas a trebuit să fie „al ei”, dar această abordare nu întotdeauna a înseamnat autenticitate – de multe ori, înseamnând întârziere și epuizare. Încercând să se ferească de influențele toxice, a riscat să blocheze și ghidarea benefică.
Aici amintim faptul că posibilitatea de a utiliza procaină în afecţiunile reumatice a obsedat-o multă vreme.
În acest sens a făcut un experiment pe un tânăr, această experiență finalizându-se cu un succes imens. Ana Aslan a considerat că acesta este punctul de plecare al cercetărilor sale.
Îi comunică rezultatele obținute celui de-al doilea mentor, reputatul endocrinolog C.I. Parhon, care identificând potențialul ei de cercetător, o sprijină să își continue cercetările într-un cămin de bătrâni. Această descoperire o face să renunțe la cariera universitară pentru a se consacra studiului procainei.
În mai 1951, s-a pornit de la un grup de cercetare cu pacienți având afecțiuni reumatice precum: artroze, artrite și poliartrite reumatoide. Grupul era format din 14 bătrâni din cămin și din șapte voluntari, cărora li s-a administrat un tratament injectabil cu procaină.
S-a constatat că procaina, pe lângă efectele benefice în tratarea bolilor reumatice, a îmbunătățit starea generală și memoria bătrânilor. Inclusiv Ana Aslan s-a supus tratamentului, pentru a cunoaște și înțelege mai bine efectele acestuia.
Cele dintâi rezultate ale cercetărilor se regăsesc într-un studiu semnat de Ana Aslan și C.I. Parhon, publicat de Academia Română în anul 1955, cu titlul „Novocaina factor eutrofic şi întineritor în tratamentul profilactic şi curativ al bătrâneţii”.
Mai mult, în momentele de criză sau confuzie profundă, a evitat să ceară ajutor de teamă că ar putea fi manipulată sau că cineva ar fi profitat de vulnerabilitatea ei.
Ana Aslan avea printre personalul casei, pe lângă un bucătar și o menjeră și o vrăjitoare care avea grijă să o informeze permanent de cine trebuie să se păzească.
Astfel, în 1958, în cadrul Institutului de geriatrie s-a înființat o secție de gerontologie socială care avea ca scop studierea bătrâneții nu numai din punct de vedere medical, ci și social, economic, psihologic și demografic, având ca scop fundamentarea unei politici sociale în favoarea vârstnicilor. Organizația Mondială a Sănătății a recomandat din 1964 Institutul de geriatrie, ca mod de organizare pentru toate instituțiile similare din lume.
Deoarece solicitările erau numeroase, institutului îi este cedat în 1974, fostul Sanatoriu al C.C. al P.C.R., în Otopeni, într-o zonă cu multă verdeață.
Printre personalitățile tratate de Ana Aslan amintim pe Salvador Dali, Charlie Chaplin, Pablo Neruda, Aristotel Onassis, Jacqueline Kennedy, Indira Gandhi, Marlene Dietrich, Charles de Gaulle, Lilian Gish, Somerset Maugham, Iosip Broz Tito etc.
Conceptul Anei Aslan privind profilaxia îmbătrânirii se aplica la nivel național prin cele 144 de centre de gerontoprofilaxie, alături de 76 de centre de asistență geriatrică. În perioada 1975-1989 statisticile arătau că aproximativ 5-10% din turiști veneau pentru tratamentul cu Gerovital.
Frica Anei că ar putea fi manipulată sau că cineva ar fi profitat de vulnerabilitatea ei, a izolat-o de resursele care ar fi putut, de fapt, să o elibereze. În timp ce încerca să se protejeze, a ajuns să se închidă față de viață.
Aici amintim un moment de mare cumpănă din viața Anei Aslan și anume în urma unei anchete, Ana Aslan a fost găsită vinovată deoarece nu încasase pensiile celor cazați în cămin, așa cum se întâmpla în instituțiile de asistență socială. În apărarea sa, aceasta a spus că în schimbul găzduirii bătrânii erau subiecți în cercetarea clinică (acest studiu s-a întins pe o perioadă de 30 ani, unic prin durata sa). În anul 1978 i s-a imputat suma de 1.500.000 de lei, în condițiile în care salariul ei era de 9.000 lei. Timp de 7 ani a fost implicată într-un proces la Curtea Superioară de Conturi. A fost achitată cu 6 luni înainte de a muri.
În întreaga carieră, Ana Aslan a păstrat recunoștință mentorilor săi, chirurgul Toma Ionescu, neurologul Gheorghe Marinescu, fiziologul Daniel Danielopolu și C.I. Parhon, reliefând rolul lor în formarea sa ca specialist ori de câte ori avea ocazia. Spunea că D. Daniepolu și C.I. Parhon au fost vârfuri ale medicinii românești pe care ea nu i-a egalat.
După o internare de o săptămână la Spitalul Elias, s-a stins la 20 mai 1988, la vârsta de 91 ani. Și-a dorit o slujbă cu preot și să fie înmormântată în cavoul familiei Kalindero-Danielopolu. Din păcate, acestea nu s-au întâmplat. Deși s-a dorit ca înmormântarea să fie discretă, participarea la ceremonie a fost considerabilă, chiar în condițiile în care cotidianul România Liberă a publicat doar un ferpar.
Ana Aslan nu a avut moștenitori, bunurile sale intrând în patrimoniul statului.
Programul karmic nu a cerut să devină naivă sau să accepte orice învățătură fără discernământ. Dimpotrivă, ea a fost cheamată pentru a face pace cu frica de influență și pentru a activa propria putere interioară.
